Este 02:10. Ar trebui sa dorm, sa ma pierd in vise, sa-mi odihnesc gandurile pe perna pe care ai adormit cu zambetul pe buze… Ar trebui sa fac multe, dar nu pot. Iti simt lipsa, rememorez atatea clipe…

Zambesc cand imi amintesc cum am vorbit o noapte intreaga desi nu ne cunosteam, prima data cand te-am vazut, momentul in care te-am sarutat si te-am luat prin surprindere cu “bataia” mea. Tot ce am facut sau am spus a iesit din tipare, am facut atatea lucruri traznite in miez de noapte (mai tii minte poza aia… cand credeai ca e frig la mine acasa si de fapt era cald?).

Reusesti sa ma zapacesti desi nu esti langa mine. Ce poate fi mai bine de atat?