Nu ca asta ar fi ceva nou… dar azi dorinta asta e atat de stringenta incat imi vine sa las balta proiectele, sa uit de deadline-uri si teleconferinte, sa nu mai aud chestii gen “clientul nostru, stapanul nostru”, sa nu mai am de-a face cu bugurile din Office 2007, sa nu mai fiu nevoita sa explic chestii elementare unor oameni incuiati, inceti, imposibili.

Nu mai vreau sa-mi pese. Nu azi. Am dormit 2 ore, de la 03:30 la 05:30. Am cearcane, nu mai tin minte ce am mancat ultima oara (mai grav e ca nu mai tin minte nici cand a fost asta…), de 2 saptamani vad numai cate 4 pereti (e totusi reconfortant ca ii schimb din cand in cand si nu sunt mereu aceiasi) si cate un monitor (bine macar ca nu sunt CRT-uri…).

Viata mea din ultimul timp este formata din liste, planning-uri, post-it-uri lipite peste tot. Insa azi am voie sa uit, nu mai tai nimic de pe lista, nu mai deschid agenda, nu mai vreau sa stiu ce trebuia sa fac si nu am facut, nu ma uit in cutia postala, nu citesc mailuri, nu deschid televizorul. Azi sunt libera, arunc totul intr-un colt. Te iau doar pe tine in gand: cuvintele tale, momentele in care ma faci sa rad (si nu sunt deloc putine…), noptile in care te simt aproape desi ne despart atat de multe lucruri si clipe, sarutul tau de care ma voi bucura in curand. Tu si atat. O imbratisare, ochii tai dimineata, mana ta calda. Lucruri simple, nimic exagerat, fara pereti (stii tu despre ce e vorba…).

Si te voi fura intr-o zi si vom pleca. Insa nu azi, nu acum.