Intotdeauna am sustinut ca nu sunt naiva si ca pot sa-mi dau seama imediat cand sunt mintita, cand privirile din jurul meu sunt prefacute, cand nu exista nici o urma de sinceritate in vorbele celorlalti. Nu e asa.

In ultimul timp, am crezut cu tarie ca lumea e altfel, ca pot sa pasesc cu ochii inchisi langa persoanele de langa mine si ca ma vor ajuta sa ma ridic cand nu voi mai putea inainta. Am dat totul fara sa ma intreb de ce. Am fost acolo cand ceilalti aveau nevoie de mine. Am alergat la 3 dimineata doar ca sa ma asigur ca unul dintre amicii mei nu a patit nimic.

Uneori imi doresc sa dispar macar pentru o saptamana, sa nu mai stie nimeni nimic de mine. Sa nu mai aud telefonul sunand, sa nu mai vad atatea priviri mincinoase, sa nu mai aud atatea reprosuri inutile, sa nu mai fiu eu. Dar nu pot… Raman aici, la fel.